Divertiland, cel mai mare parc de distractii din Romania si Regiotrans, unul dintre principalii operatori privati de transport feroviar de calatori din tara, lanseaza in sezonul 2014 un parteneriat prin care, vizitatorii din Bucuresti, Ploiesti, Brasov si Craiova vor putea sosi cu trenul la Divertiland, situat in vestul capitalei, in zona Militari, potrivit unui comunicat, informeaza site-ul www.kidsnews.ro.
Trenurile operate de Regiotrans pe ruta Brasov – Bucuresti – Craiova si retur vor opri zilnic, in perioada mai – octombrie, in statia distractiei “Parc Divertisment Chiajna”, amplasata chiar la intrarea in parcul Divertiland. In numai 20 de minute, vizitatorii din Bucuresti vor putea ajunge cu trenul la Divertiland, unde sunt asteptati cu 22 de tobogane inedite pentru toate varstele, singura piscina cu valuri si unica plaja cu nisip din Bucuresti. Costul unui bilet de tren de clasa a II-a este de 4 lei, iar studentii si pensionarii vor plati 2 lei.
Pe ruta Bucuresti Nord – Chiajna Parc Divertisment si retur, circulatia va fi asigurata de trenurile regionale 14092 si 14093, cu plecare din Bucuresti Nord la 09:01 spre Divertiland, iar retur, din statia distractiei Chiajna Parc Divertisment vor pleca la 20:42 si vor sosi in Bucuresti la ora 21:02.
“In intervalul iunie – august 2013 am inregistrat un numar de 100.000 de vizitatori. Mai bine de jumatate dintre acestia au venit la Divertiland cu alte mijloace de transport decat autoturismul personal. Multumita parteneriatului incheiat cu Regiotrans, ne bucuram sa putem oferi celor care vor alege Divertiland ca destinatie de distractie si relaxare si in sezonul 2014, un mijloc de transport accesibil, direct, sigur si confortabil”, a declarat Alejandro Poulakis, CEO-ul parcului de distractii Divertiland.
Datorita noii facilitati de transport feroviar realizate in parteneriat cu Regiotrans, Divertiland devine astfel mai accesibil, atat pentru vizitatorii din Bucuresti, dar si pentru cei din Brasov, Ploiesti, Craiova si din imprejurimi. Calatorii din Brasov vor putea ajunge direct la Divertiland in 3 ore si 20 de minute, iar cei din Craiova vor parcurge distanta de 195 de kilometri pana la Divertiland in 3 ore. Lunar, pe ruta Brasov – Bucuresti Nord – Craiova, Regiotrans inregistreaza un numar de aproximativ 30.000 de calatori.
“Parteneriatul cu Divertiland face parte din proiectele Regiotrans care au scopul de a readuce transportul feroviar intre preferintele de calatorie pentru timpul liber. Suntem bucurosi ca avem acum ocazia de oferi calatorilor o destinatie de vacanta unica in aceasta parte a Europei”, a declarat Florin Hadarean, directorul general al Regiotrans.
Un bilet intreg la clasa a II-a de la Craiova dar si de la Brasov pana la Divertiland va costa 26,5 lei. Regiotrans practica si o serie de tarife cu reducere pentru anumite categorii de calatori (copii, elevi si studenti, pensionari), care vor plati de la Brasov sau de la Craiova pana la Chiajna Parc Divertisment 13,25 lei pentru un bilet la clasa a II-a.
Biletele de tren vor fi disponibile la punctele de vanzare din reteaua Regiotrans, precum si la Divertiland. Statia Chiajna Parc Divertisment, punctul de sosire a trenurilor distractiei, a fost construita in urma unei investitii a Divertiland in valoare de aproximativ 300.000 de euro, si a fost inaugurata la finalul sezonului 2013.