Corfu este un paradis verde inconjurat de ape, cu plaje fierbinti si tarmuri mereu insorite, un loc unde poti gusta din plin bucataria greceasca autentica, dar si feluri de mancare cu inspiratie italiana. Corfu se lauda cu taverne traditionale, dar si cu restaurante cochete ce pot rivaliza cu unele faimoase de pe continent.
Etrusco, Kato Korakiana
Pentru multi turisti acest restaurant cochet, condus cu mana de fier de un italian, este o aparitie surpinzatoare pe o insula atat de mica. Etrusco rivalizeaza cu localuri de top din Europa prin prezentare si meniu. Se afla in Kato Korakiana, la aproximativ 10 km de Corfu Town (principalul oras al insulei). Daca vrei sa gusti bucataria ioniana reintrepretata si asezata in farfurii ca in restaurantele de top este cea mai buna alegere. Chef Ettore Botrini prezinta feluri de mancare spectaculoase. De la Corfu sofrito (o tocanita greceasca cu carne de vita) servita cu spuma de patrunjel si jeleu de otet, cu 24 Euro portia, pana la inghetata din lapte de capra servita cu marmelada de rosii si crema de lamaie cu 14 Euro portia.
Foto: http://www.etrusco.gr/
Taverna Dukas, Doukades
La polul opus bucatariei spectaculoase de la Etrusco sunt tavernele grecesti ascunse in satele mici de pe insula. Aici gasesti mancare autentica, gustoasa, la preturi rezonabile. O masa intreaga cu doua feluri pentru doua persoane nu costa mai mult de 17 euro. La Doukades, un sat aflat la 4 km de mult mai cunoscuta statiune Paleokastritsa, vei gasi trei taverne in acelasi loc, adica in piata mare din localitate. Intregul sat se intinde de-o parte si da alta a soselei principale, iar piata mare este o mica intersectie unde tavernele si-au intins mesele pana in strada. Taverna Dukas are chelneri prietenosi si mancare traditionala pe masura.
Foto: www.holidaycheck.de
Taverna Agni, Golful Agni
In nord-estul insulei vei gasi, probabil, taverna cu cea mai frumoasa vedere catre mare. Taverna Agni, construita acum un secol si jumatate, este condusa de generatii de aceeasi familie. Este una dintre cele mai scumpe din localitate, dar isi merita renumele pentru privelistea spectaculoasa si felurile de mancare apreciate de turisti: aperitive traditionale si feluri principale cu peste si fructe de mare. Cele mai gustate sunt caracatita murata si midii cu sos de vin.
Foto: www.tripadvisor.com
Taverna Foros, Perithia
Este una dintre primele taverne de pe insula si una dintre cele care si-au facut aparitia si in seria TV “Mediterranean Escapes” a celebrului bucatar britanic Rick Stein. Se afla intr-una din localitatile incarcate de istorie – Perithia – unul dintre cele mai vechi sate din Corfu. Taverna Foros este un refugiu pentru cei care evita aglomeratia plajelor si a restaurantelor intesate de turisti. O masa pentru o persoana nu depaseste 20 de euro. Poti gusta kremydopita – un fel de clatita cu ceapa sau karydopita – o prajitura cu nuci servita cu inghetata.
Foto: www.panoramio.com
Sursa: foodstory.ro