Nu se poate ca in aceasta primavara sa nu aveti la masa verdeturi si ierburi aromate. Ele pot fi o garnitura excelenta pentru preparatele din carne sau se pot folosi in salate, combinate cu alte ingrediente de sezon. Sunt adevarate leacuri binefacatoare care amelioreaza unele afectiuni si ajuta organismul sa se purifice, dupa lunile de iarna.

Hreanul

Are un gust arzator si un miros puterni si intepator. Devanseaza mustarul, cu care este vecin in familia plantelor condimentare. Cu gust puternic, iute, poate fi “imblanzit”daca se combina cu iaurt sau cu smantana. Pentru cei mai sensibili se poate amesteca hrean cu mar, dar rase pe aceeasi razatoare si la aceeasi dimensiune.

Garnitura de hrean proaspat se potriveste cu carnea de miel sau berbecut. Sosul de hrean se poate folosi drept condiment la friptura pe gratar sau la cuptor, langa carnea de vita, porc sau vanat. Se poate asocia cu scrumbiil, tonul sau sprotul afumat. Hreanul isi pierde din iuteala daca se adauga in timpul prepararii unei mancari, prin fierbere sau gatire. Frunzele de hrean se pot folosi in loc de varza, pentru umplerea de sarmale cu carne, legume sau branzeturi.

Hreanul in medicina

Este un puternic stimulent gastric fiind un excelent condiment al meselor bogate in proteine si cu multe grasimi. Este mai bogat in vitamina C decat lamaile sau portocalele. Ajuta in starile de raceala, in sinuzite, gripe. Grabeste metabolismul, motiv pentru care este indicat in curele de slabire.

Ceapa

Atunci cand o pregatim ne face sa plangem, dar atunci cand o mancam ne face sa radem. Da un gust deosebit preparatelor la care se adauga. Salatele cu multe verdeturi cu ceapa au un gust divin datorita cepei. Este cunoscuta in foarte multe sortimente si este folosita in alimentatie inca din Antichitate. Cultivarea ei organizata a inceput in timpul Renasterii.

Cele mai cunoscute sortimente sunt:

  • Ceapa cu invelis galbui: este cunoscuta in toata lumea;
  • Ceapa alba: are miezul si foile exterioare de culoare alba;
  • Ceapa rosie: i se mai spune si “ceapa de apa” si nu este atat de iute ca celelalte sortimente;
  • Ceapa esalota: se mai numeste si hajma si are bulbul format din mai multi bulbi mici; bulbii de hajma sunt folositi in alimentatie, ca atare; se mai folosesc si in industria conservelor, avand aceleasi proprietati ca si ceapa cu invelis galbui;

Primavara, se folosesc mai ales cozile de ceapa verde sau de “chives”, numita si “cepsoara”, “Ceapa lunga” sau “ceapa cioreasca”, sortiment care creste si in stare salbatica, mai ales in zonele de deal si de munte. Are frunze lungi, tubulare si poate ajunge pana la 40 cm inaltime. Se cultiva si in ghivece.Are o floare mov, rozalie. Se tunde frecvent cu o foarfeca si frunzele proaspete se folosesc mai ales pentru ornarea salatelor sau a mancarurilor de primavara, fiind foarte decorativa. Se adauga la mancare dupa ce aceasta e terminata.

Ceapa in medicina

Este un stimulent general al sistemului nervos, hepatic, renal si circulator. Bun digestiv si puternic diuretic, ajuta la eliminarea apei acumulate in tesuturi si a edemelor cardiace. Are proprietati antiseptice, antiinfectioase si usor hipnotice. Este vitaminizanta si are un efect usor afrodisiac.

Bogata in minerale: calciu, potasiu, sodiu, fosfor, fier, zinc, siliciu, crom si vitamina C, PP, E, ceapa este cunoscuta ca leac de mii de ani. Are rol antiseptic si antiinfectios, expectorant si digestiv, reglator al sistemului de aparare a organismului, creste imunitatea si asigura intinerirea celulelor. Este recomandata si in curele de slabire pentru ca accelereaza digestia alimentelor.

Usturoiul

Se consuma ca atare, se adauga la mancarurile de legume sau carne, in stare proaspata, sub forma de fulgi uscati sau sub forma unei paste obtinute prin pisarea cateilor de usturoi, numita mujdei, la care se pot adauga si alte ingrediente cum ar fi iaurtul sau smantana.

La fel ca si ceapa, exista mai multe sortimente de usturoi:

  • Cu invelisul alb: este mai putin rezistent; dupa 6 luni de la recoltare, el se inmoaie;
  • Cu invelisul roz: este cel mai rezistent; el se pastreaza si un an de la recoltare;
  • Cu invelisul violaceu;

Pentru a-i mari rezistenta de boli, in nordul Frantei, usturoiul recoltat se afuma , ceea ce-i da si o aroma deosebita. Usturoiul se pastreaza in locuri uscate, aerisite si legat in buchete. Toate sortimentele sunt indicate atat in alimentatie, cat si in retetele traditionale medicinale. Cel mai recomandat si sanatos este usturoiul proaspat.

Atunci cand se prajeste, nu se recomanda sa se lase sa se ingalbeneasca deoarece da un gust amar mancarurilor. Se recomanda a se adauga usturoiul in partea finala a prepararii, tocmai pentru a-i pastra gustul si aroma cat mai bine.

Usturoiul in medicina

Este tonic si stimulent general, dar si purificator al sangelui. Este binecunoscuta reteta chinezeasca a tincturii de usturoi care este atat de puternica inact, dupa o serie de tratament efectele ei se pastreaza cinci ani asupra organismului. De asemenea, scade tensiunea, fiind cel mai la indemana leac pentru aceasta afectiune. Reduce colesterolul si ajuta digestia. Este renumita actiunea lor in cazul bolilor infectioase si a virozelor.

In Evul Mediu era principalul leac luat in perioada epidemiilor de ciuma.

Afectiunile pulmonare, tuberculoza, gripa, bronsitele, astmul, tusea convulsiva se pot ameliora si chiar trata, pe langa alte leacuri, si cu usturoi.

Sfat: Cei care nu suporta mirosul puternic de usturoi il pot folosi la orice reteta daca il tin in cuptorul incins timp de 20 de minute. Usturoiul copt, fara a fi curatat de coaja , are un gust si un miros mult mai bland si este mult mai digerabil. Usturoiul necuratat se foloseste pentru aromarea mai multor sosuri fine, mancaruri de carne sau legume. Inainte de a servi mancarea astfel aromata, usturoiul este inlaturat.

Macrisul

Are tulpini tinere si frunze acrisoare, usor astringente. Se potrivesc cu carnea de miel. Adesea se consuma in stare proaspata, in salate, dar se poate si gati ca si spanacul sau se poate pune in supe, piureuri, mancaruri sau umpluturi.

Taiate marunt, alaturi de frunze de ceapa, de usturoi, de patrunjel si marar verde, de papadie si urzici, se amesteca cu unt si branza pentru a obtine o excelenta crema tartinabila, vitaminizanta. Taiata in cubulete dupa ce s-a racit, aceasta pasta se potriveste cu carnea fiarta.

Mai ales cand sunt tinere, frunzele de macris sunt bogate in vitaminele A, B1, B2, C, PP si K, dar si in saruri minerale – magneziu, fier, fosfor, sulf si siliciu. Alaturi de acestea mai exista si alte zaharuri si acizi organici. Frunzele de macris au proprietati aperitive si racoritoare.

Macrisul in medicina

In medicina traditionala frunzele de macris se folosesc ca diuretic, laxativ si antiseptic al rinichilor. Ajuta la buna functionare a vezicii biliare si sunt depurative, curatind ficatul de toxine. Inlatura meteorismul intestinal, grabesc si ajuta digestia. Datorita cantitatii mari de vitamine, macrisul este recomandat sa fie consumat in stare proaspata, pentru intarirea vaselor sanguine.

Sucul proaspat extras din frunzele mature (in lunile mai, iunie), este tonic, aperitiv, creste pofta de mancare, mai ales in cazul copiilor si stimuleaza functia hepatica. Este indicat in cazuri de avitaminoze, infectii prelungite, febra si otravire.  Alergiile, anemia si urticaria sunt ameliorate in cazul consumului de suc proaspat de macris. Pentru protejarea stomacului, in cazul celor care sufera de gastrite, ulcer si hiperaciditate, sucul proaspat de frunze de macris trebuie amestecat cu miere de albine.

Sucul proaspat extras din frunze si tulpini este anticancerigen si ajuta mult in tratarea bolii Parkinson. Semintele de macris contin mult fier. Se pot prepara infuzii sau se consuma ca atare.

Macrisul este bogat in oxalati, care pot interveni in metabolismul calciului, de aceea nu va fi consumat in cantitate mare de catre persoanele care sufera de litiaze biliare sau renale, de cei cu grave afectiuni gastrice si de persoanele care au guta, artrita sau reumatism. Din acelasi motiv, macrisul nu se prepara niciodata in vase de arama.