
O romanca scolita la Paris, un britanic si un fost publicitar au deschis o brutarie pe Kiseleff cu 200.000 €
Doua romance si un britanic au deschis în urma cu patru luni brutaria-patiserie Pain Plaisir in zona Kiseleff din Capitala si se asteapta la afaceri de 250.000 de euro dupa primul an de functionare. „De ani de zile voiam un bistro sau o patiserie, si dupa ce s-a întors Irina de la Paris am decis sa facem acest pas“, spune Monica Aliman (43 de ani), unul dintre actionarii companiei, care a lucrat mai multi ani in publicitate. Irina Stancescu (31 de ani) a studiat la Paris gastronomie si patiserie la scoala Le Cordon Bleu, dupa care a plecat in Italia pentru a-si aprofunda studiile. Dupa o perioada de stagiatura s-a intors la Paris unde a lucrat pentru Pierre Gagnaire, un bucatar cu trei stele Michelin. Aici l-a cunoscut pe Tom Rees (29 de ani), cu care a continuat sa lucreze in Franta mai bine de un an înainte de a decide sa isi încerce norocul pe cont propriu. „Tom voia sa incercam un business in Anglia (tara sa natala, n.red.) insa dupa o scurta perioada am decis ca nu este locul potrivit si l-am convins sa venim la Bucuresti“, povesteste Irina Stancescu.
Sursa: www.zf.ro