Branzeturi prietenoase cu silueta

Cand vreti sa slabiti sau pur si simplu sa manancati sanatos, branzeturile pot fi o alegere foarte buna. Intrebarea este: toate? Nu, nu toate! Bogate in proteine si lipsite de carbohidrati, acestea sunt benefice pentru masa musculara, previn osteoporoza si va ajuta sa scapati de surplusul de kilograme. Conditia este sa alegeti doar acele branzeturi cu un continut scazut de grasimi si sare.

Se stie ca, branzeturile sunt bogate in calciu, vitaminele D, A si grupul B, fosfor, magneziu, zinc. Insa, contin si grasimi saturate, dar asta nu trebuie sa va ingrijoreze daca sunteti atente la portii si sortimente.

Prietenii de la www.zaina.ro ne dezvaluie cateva trucuri in acest sens:

• Branza proaspata de vaci

Fie ca o mancati goala sau in diverse combinatii (cu fructe proaspete ori uscate, cereale, fulgi de ovaz), branza de vaci poate fi un aliment de baza in orice cura de slabire. Trebuie sa stiti ca are intre 70 si 110 calorii/100 g, in functie de procentul de grasime din compoziție. „Perlele“ de branza cu smantana ii pot tine locul, dar aveti grija la procentul de grasime din smantana.

• Urda

Urda este una dintre cele mai sanatoase branzeturi, cu foarte putina grasime si foarte putine calorii (aproximativ 140/100 g). 2-3 feliute pot insemna o gustare hranitoare si satioasa.

• Ricotta

Daca va plac dulciurile la nebunie si nu puteti rezista fara ele, atunci deserturile preparate cu ricotta sunt ideale deoarece este foarte saraca in grasimi si calorii (130/100g).

• Branza de capra

Avantajul consumului de branza de capra este ca se digera mai usor decat alte sortimente (de vaca, de oaie), dar contine mai multe calorii (300/100g). De aceea este indicat ca o portie sa nu depasească mai mult de 50 g.

Aflati de pe www.zaina.ro care sunt cele mai reusite combinatii si care sunt branzeturile contraindicate in curele de slabire.

Sursa: www.zaina.ro