Sanzienele reprezinta una dintre cele mai importante sarbatori agrare ale lunii iunie. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan, dupa unii specialisti, sarbatoarea Sanzienelor isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui.
Aceasta sarbatoare de vara este cunoscuta sub denumirea de Sanziene dar se mai folosesc si denumirile: Sf. Ioan de Vara si Ziua Soarelui, in satele de pe Valea Muresului.
In calendarul popular sarbatoarea Sanzienelor este un moment al solstitiului de vara, marcat de numeroase credinte si practici magice.
Prima semnalare etnofolclorica a sarbatorii ii apartine lui Dimitrie Cantemir in „Descriptio Moldaviae” unde realizeaza o descriere amanuntita a obiceiului de Sanziene asimiland-o culturii zeitei Ceres: „.Prin ea (Sanziana, Dragaica) o inteleg pe Ceres. Caci in aceasta vreme a anului cand incep sa se coaca semanaturile, toate fetele taranilor din satele invecinate se aduna si o aleg pe cea mai frumoasa dintre ele si ii dau numele de Dragaica.
O petrec pe ogoare cu mare alai, o gatesc cu o cununa impletita din spice si cu multe basmale colorate si-si prind de maini cheile din hambarele lor. Astfel impodobita, cu mainile intinse si cu panglicile batute de vant, incat sa se infatiseze ca o zburatoare, se intoarce de la camp acasa, cantand si jucand, trecand prin toate satele de unde sunt insotitoarele sale, cari cu cantece anume o numesc cat mai des sora si stapana lor”.
Mai departe Dimitrie Cantemir mentioneaza si onomasticul Sanziene: „Numele este premergator Santului Ioan. Taranii sunt convinsi ca in ziua dinaintea acestui sfant soarele nu-si urmeaza drumul sau drept ci merge cu sarituri. In ziua aceasta toti taranii se scoala inainte de rasaritul zorilor si privesc cu ochii tinta rasaritul soarelui si lumina lui face sa tremure ochii lor nerabdatori, ei atribuie soarelui miscarea care se petrece in ei si intra in casa bucurosi de ceea ce au vazut” (Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei).
Suprapunandu-se peste sarbatoarea crestina a ”Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul”, sarbatoarea pastreaza un amestec fascinant de culturi arhaice, precrestine si agrare sub semnul magiei si vrajitoriei.
Obiceiuri arhaice – Sanzienele (Dragaicele)
Sanzienele sunt, in mitologia romaneasca, zane bune din clasa ielelor dar care atunci cand nu le este respectata sarbatoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zane rele. In credintele asociate Sanzienelor, predomina functiile punitive. Daca nu li se respecta ziua, Sanzienele vor aduce furtuni si vor face rau oamenilor. De asemenea, daca se intampla sa descoperi locul in care acestea danseaza in hore, te vei imbolnavi si nu vei scapa decat daca te vei reintoarce acolo anul urmator.
Uneori Sanzienele sunt sinonime cu Dragaicele, manifestandu-se, potrivit superstitiei, in ziua sf. Ioan Botezatorul. Desi acestea sunt doua denumiri diferite ale unor divinitati similare (Sanziene in Transilvania, Maramures, Banat, Oltenia si Bucovina si Dragaice in Muntenia, Oltenia si Moldova), se pot deosebi nuante oarecum diferite.
Etnograful Marcel Laptes mentioneaza in cartea ”Anotimpuri magico-religioase” ca Sanzaiana sau Dragaica a fost identificata ca fiind zeita Diana din panteonul latin, Hera sau Artemis din panteonul grec si zeita Bendis din cultura traco-getica ca avand aceleasi atribute ale fertilitatii naturii si ale protectiei granelor.
Fiind miezul calendaristic al verii, in apropierea solstitiului de vara, Sanzienele reprezinta ziua insorita cea mai lunga si cu noaptea cea mai scurta din an.
Conform cercetarilor etnografului Marcel Laptes, in unele zone etnofolclorice hunedorene s-au mai pastrat in sarbatoarea Sanzienelor motive din miturile stravechi ale geto-dacilor.
Sarbatoarea este tinuta aproape in exclusivitate de femei, fiind destinata sa atraga energiile pozitive ale astrului solar catre acestea.
Sanzienele sunt intelese si ca o sarbatoare a florilor sub protectia soarelui datator de viata care acum se pregateste pentru lungul drum catre iarna.
In Platoul Luncanilor, Sanzienele erau intelese ca Alea frumoase, adica niste zane frumoase, imateriale, niste naluci care „unde li-e drag, acolo joaca; vara la stanile din munte incalcesc coama cailor si nu-i bine sa o descalci; prin livezile unde au umblat Alea Frumoase, prin pruni si meri sunt smocuri de ramuri subtiri si dese folosite ca leac pentru vita bolnava. Zanele vin la Fantana cu leacuri de la Bobaia si petrec in jurul izvorului si nu-i bine sa le superi sau sa le privesti drept ca ti se stramuta uitarea de nu mai vezi” (Lucia Apolzan – Carpatii tezaur de istorie. Perenitatea asezarilor risipite pe inaltimi).
Traditii si obiceiuri identificate si promovate in cadrul campaniei de comunicare online ”Cultura si tainele painii”, derulate de Russenart Communications si Gold Maya.
