„(…) Dupa asta Grigorita Oanea mi-a aratat cel mai important monument al satului: o bisericuta veche de lemn, mai scunda si mai intunecata decat toate casele. Gospodarii indeletnicindu-se cu negustoria de mere si gospodinele cu ale gospodariei, n-au cand se abate pe la acea cladire de scanduri vechi.
Numai o data pe an, la hram, in ziua a patra dupa Pasti, la sfantul Mercorie, cum spun ei, organizeaza in ograda bisericutei cel mai imbelsugat praznic din tinut, cu sarmale de o litra, legate cu ata, si cu mamaligi mai mari decat roata morii, de se satura toata calicimea din cuprins. Se ridica in acel an, la ospatul de la bisericuta, un mos mai vechi dintre neamuri, si a inchinat strainilor de fata un pahar de bautura, cu aceste cuvinte: „Cum inghit fara sat sarmanii ghitomani cele de la praznicul nostru, asa ne-au inghitit pe noi ciocoii si lingaii domnesti.Blastamati sa fie pana intr-al nouazeci si noualea neam. Mancati si beti dumneavoastra intru pomenirea acelora care s-au prapadit pentru dreptatea noastra. Iar sfantul Mercorie al lor e aidoma Mercur, zeul pagan, zugravit in icoana cu aripi la chivara si la incaltari. (…)”
