In calendarul sarbatorilor populare romanesti, ziua de 2 februarie este marcata de trei astfel de evenimente: Stretenia, Tarcolitul viilor si Ziua ursului.
Stretenia este o sarbatoare populara, care se asociaza cu sarbatoarea crestina Intampinarea Domnului. Aceasta ne aminteste de aducerea la Templu a Mantuitorului Iisus Hristos de catre Sfanta Fecioara Maria, la 40 de zile de la Nastere, spre a fi inchinat Domnului.
Potrivit prescriptiilor Legii iudaice, cele 40 de zile reprezentau zilele de curatire a celei care nascuse, dupa care tot primul nou-nascut de parte barbateasca trebuia sa fie inchinat Domnului. Intampinarea Domnului sau aducerea Lui spre inchinare a ramas ca pilda pentru noi, ca o indatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile dupa nastere, pentru molifta de curatirea lor si inchinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a nascut vine la biserica si-l aduce pe nou-nascut ofranda lui Dumnezeu, inchinandu-l la altar.
Cuvantul ”stretenie” a fost preluat din textele liturgice slavone si inseamna ”intampinare” sau ”intalnire”. Sarbatoarea a fost introdusa la Roma de catre Papa Ghelasie, in anul 494, cand a inlocuit vechea serbare pagana a Lupercaliilor, care il cinstea pe zeul Pan si care avea loc la inceputul lui februarie, cand se faceau procesiuni cu faclii aprinse in jurul orasului. Pan, denumit si Lupercus, era cel care omora lupii si ocrotea turmele.
In crestinismul oriental, sarbatoarea a fost introdusa de catre imparatul Iustin in anul 526 si generalizata in secolul al VI-lea, in jurul anului 534, de catre imparatul Iustinian, in speranta ca va scapa Constantinopolul de cutremurele frecvente si de epidemii. Facliile au fost inlocuite cu lumanari, de aceea sarbatoarea se mai numeste si Sarbatoarea luminilor.
Denumirea ”Stretenie” simbolizeaza, in credinta populara, o divinitate mitica, asemanatoare babei Dochia, care prezice caracterul vremii, dupa firea ei schimbatoare. Taranii cred ca aceasta este ziua cand se intalneste iarna cu primavara si fac prognoze meteorologice in functia de cum este vremea la Stretenie.
Aceasta sarbatoare deschide si Anul Nou Viticol si Pomicol si, prin urmare, este marcata si de o serie de obiceiuri stravechi si sarbatori pomicole si viticole. De asemenea, se crede ca timpul este favorabil pentru observatii meteorologice si astronomice, pentru prorocirea belsugului vitei-de-vie si al pomilor fructiferi.
Dupa ce, la 1 februarie, horticultorii au sarbatorit Arezanul viilor, la 2 februarie se marcheaza Tarcolitul viilor, stravechiul inceput al Anului Nou Viticol si Pomicol, care consta intr-un ritual de ocolire a plantatiilor de vita-de-vie. Este vorba despre un ritual savarsit in scopul fertilitatii vitei-de-vie, cu caracter mistico-religios. De regula, este indeplinit de barbati, simbolizand capul familiei, care trebuie sa fie curati sufleteste si trupeste.
Ei merg, in zorii zilei, la vie, cu o sticla sau o plosca cu ultimul vin, funingine de pe vatra casei amestecata cu untura si cu un ”bundarete”. ”Bundaretele” este un fel de ”toba”, facut in Muntenia si Oltenia, din carne, slanina si viscere fierte. Este preparat la sacrificiul porcului, intre Craciun si Boboteaza si se mananca la Anul Nou Viticol, respectiv la ”Tarcolitul viilor”, uneori la Boboteaza (6 ianuarie) sau la Anul Nou Agrar (9 martie). In mitologia populara, porcul reprezinta spiritul graului, prin urmare bundaretele, preparat din organele sale, simbolizeaza prosperitatea si abundenta.
Odata ajuns la vie, capul familiei o inconjoara de trei ori, apoi se opreste la capatul ei, unde taie o bucata de bundarete pe care o asaza langa butucul vitei. Taie, apoi, o coarda de vita si unge taietura cu funinginea si grasimea aduse de acasa. Mananca o bucata de bundarete, toarna vin peste vita si bea si el putin vin, savarsind, astfel, ritualul de fraternizare cu vita-de-vie, caci, se spune in popor, cei ce mananca si beau la aceeasi masa devin prieteni. Urmeaza apoi un ritual de ofranda si incantatia magica: ”Doamne, sa-mi faci struguri cat bundaretele! / Cum este bundaretele de mare, asa sa se faca strugurii de mari! / — Buna dimineata, vie! / — Multumesc Ilie / — Faci vin sau te tai? / Fac !”. Coardele taiate si le pune pe piept, crucis, si pe cap, in forma de cununa. Intors acasa, le planteaza in gradina, pentru a deveni ”norocul vitei”. In mitologia populara, Stretenia, cand se fac si aceste practici rituale ale viilor, este si Ziua Ursului, cunoscuta si ca Martinul cel Mare. Este la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarna, sau San-Martinii, iar in mitologia populara, in aceasta zi, ursul iese din hibernare si paraseste barlogul. Conform traditiei, el isi priveste umbra in zapada. Daca este frig sau ceata si nu-si vede umbra, isi darama barlogul, trage un joc, merge la rau si bea o gura de apa si isi vede de treburi prin padure. Daca timpul este frumos, cu soare si isi vede umbra pe zapada, intra din nou in barlog, pentru ca iarna va mai dura 40 de zile. Ursul a intrat in mitologia popoarelor inca din paleolitic. Si-a castigat o adevarata veneratie, simbolizand curajul si puterea. In diferite culturi siberiene, ursul era considerat stramosul si calauza samanilor. In unele triburi din nordul Africii exista un adevarat cult al ursilor, in incercarea de a le imbuna sufletele, sa nu se intoarca si sa se razbune pe oameni, dupa ce sunt vanati. El este asimilat si cu Luna deoarece dispare odata cu sosirea iernii si reapare primavara. La vechii greci, ursul era in legatura cu zeita Artemis, divinitate a lunii si vegetatiei, vestalele ei fiind imbracate in blana de urs. Nimfa Calisto si fiul ei au fost transformati de Hera in constelatiile ursului, respectiv Ursa Mare si Ursa Mica. La celti, ursul era simbolul si emblema clasei razboinicilor. Unii istorici considera ca numele zeului Zalmoxis (Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) — considerat zeul suprem din panteonul geto-dacic, Marele Reformator al religiei geto-dacilor — ar deriva din cuvantul Zalmos, care inseamna ”piele de urs”, deoarece atunci cand s-a nascut a fost invelit cu blana acestui animal. In credinta populara, puterea acestui animal este transferata asupra oamenilor, in special asupra copiilor, prin indeplinirea a diferite obiceiuri si practici magice: ungerea copiilor cu grasime de urs, botezarea celor mai firavi cu numele ”Ursu”, pentru a fi puternici in viata, afumarea celor bolnavi de ”sperieturi” cu par jumulit din blana ursului etc. Pentru a castiga simpatia si bunatatea ursului, oamenii pun pe poteci vase cu miere si bucati de carne. In schimb, nu este voie sa arunci carbunii in curte. Lupoaicele ii cauta ca sa-i manance, carbunii le asigura fertilitatea. In aceasta zi, ursului nu i se spune pe nume, ca o dovada a caracterului sau divin, ci se vorbeste despre el, cu respect, folosind denumiri precum ”Mos Martin” sau ”’al Batran”. Toate aceste ritualuri sunt menite sa apere gospodariile de agresiunea ursilor. Oamenii din popor asociaza comportamentul ursului cu timpul capricios de la sfarsitul iernii, precum si Baba Dochia este raspunzatoare de zilele schimbatoare de la inceputul primaverii. De asemenea, se crede ca in aceasta zi timpul este favorabil pentru observatii meteorologice si astronomice. Taranii stiu cum va fi vremea dupa comportamentul ursului si pot face prognoza timpului optim al culturilor de peste an.
Sursa: Agerpres/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Irina Andreea Cristea)
