Magiun de prune

Magiun de prune, un produs traditional romanesc, fiind recomandat chiar de nutritionisti ca avand efecte benefice asupra sanatatii.




Pentru magiun alegeti prune brumarii cu pulpa mai tare. Spalati-le, lasati-le sa se scurga, scoateti-le samburii si apoi dati-le prin masina de tocat. Puneti-le apoi intr-o cratita emailata si lasati-le la foc mic. Amestecati in continuu cu o lingura de lemn, pentru a nu se prinde de fundul vasului. Daca se prinde de fundul vasului, magiunul se afuma si primeste un gust amar, neplacut. Fierbeti pana cand capata un aspect lucios. Cand s-a intarit astfel incat lingura sa stea dreapta in el, se ia de pe foc si se pune fierbinte in vase de lut sau in borcane. Acestea se tin doua, trei zile intr-un loc racoros si intunecos, ferit de praf, timp in care se formeaza o pojghita mai tare deasupra. Dupa acest interval puteti lega borcanele cu hartie si tineti-le in camara.

Daca vreti ca magiunul sa fie mai dulce, adaugati 100 g zahar la 1 kg prune, dupa ce a scazut zeama prunelor puse la fiert, cu putin inainte sa fie gata magiunul.