Vita crocanta cu chilli si legume

Vita crocanta cu chilli si legume, este un preparat de origine chinezeasca si reprezinta o mancare rapida si potrivita pentru toate gusturile. Textura crocanta a carnii gatite se combina intr-un mod savuros cu sosul cu legume.

Ingrediente pentru vita crocanta cu chilli si legume

• 350 g carne de vita taiata in fasii subtiri;
• 3 linguri malai;
• 2 linguri amestec de condimente chinezesti;
• 100 ml ulei de floarea soarelui;
• 1 ardei kapia rosu, taiat in fasii subtiri;
• 1 ardei iute tocat marunt;
• 4 cepe verzi, tocate separat partea alba si partea verde;
• 2 catei de usturoi zdrobiti;
• 1 bucata ghimbir proaspat, de marimea degetului mare, taiat fasii subtiri;
• 4 linguri otet de orez sau otet din vin alb;
• 1 lingura sos de soia;
• 2 lingurite sos de chilli dulce;
• 2 linguri rosii pasate;
• optional, noodles de orez fierti, pentru servit.

Mod de preparare vita crocanta cu chilli si legume

Puneti fasiile de carne de vita intr-un vas de sticla si amestecati-le cu malaiul si condimentele chinezesti. Incingeti uleiul intr-un wok sau o tigaie mare, dupa care adaugati carnea si prajiti-o pana devine aurie si crocanta. Scoateti carnea de vita pe o farfurie pe care ati pus servetele de hartie, pentru a o scurge de ulei.

Adaugati in tigaie, in uleiul incins, ardeiul kapia, ardeiul iute, partea alba din cepele tocate, usturoiul zdrobit si ghimbirul taiat fasii subtiri. Amestecati timp de 3 minute, pentru a inmuia putin legumele, dar, cu grija sa nu se arda usturoiul si ghimbirul.
Amestecati intr-un bol otetul cu sosul de soia, sosul dulce de chilli si rosiile pasate impreuna cu 2 linguri de apa, dupa care turnati amestecul peste legumele din tigaie. Fierbeti amestecul timp de 2 minute, dupa care adaugati si carnea de vita crocanta si mai lasati pe foc 5 minute.
Serviti preparatul ca atare sau, optional, alaturi de noodles de orez, decorat cu ceapa verde tocata.

www.labucatarie.ro va ureaza spor la gatit si Pofta buna cu voie buna!