
Ingrediente:
- 3 kg gutui;
- 1 ½ kg mere;
- apa;
- 400 g zahar;
- 1 kg pasta de fructe.
Mod de preparare:
Alegeti gutuile coapte. Puneti gutuile si merele taiate bucatele intr-un vas cu apa (cat cuprinde) si fierbeti-le. Cand sunt foarte bine fierte, dati-le prin sita si puneti-le din nou la fiert in zeama lor. Fierbeti-le pana scad, apoi luati-le de pe foc si adaugati zaharul si pasta de fructe si lasati-le sa fiarba pana scad bine de tot. Incercati-le punandu-se la rece si cand s-a intarit destul puteti sa le puneti in forme udate cu apa rece. Se bate si se scutura bine forma astfel incat compozitia sa se aseze bine si uniform. Dupa ce s-a stins focul se pun formele pe aragaz si se repeta operatiunea de scuturare a formelor 3 zile la rand. Cand s-a intarit destul de bine se taie bucatele sau se pot pastra intregi. Se presara cu zahar tos, lamaie sau scortisoara (in functie de preferinte) si se aseaza in cutii invelite in celofan.
Se pot servi pe paine prajita alaturi de o bucata de branza sau cascaval sau se pot servi ca si desert.
www.labucatarie.ro va ureza Pofta buna si o toamna frumoasa!